LicitațiiPorumbei.ro

De la campioni pentru campioni

Interviu cu Răzvan Măntescu, UCP Dâmboviţa

Loc 1 Nat. AS Maraton Palmares 2011-2012-2013 cu femela RO-09-155250

Răzvan Măntescu, din localitatea dâmboviţeană Vulcana Pandele, este unul dintre crescătorii tineri ai Uniunii, care a devenit rapid cunoscut la nivel naţional atât prin rezultatele obţinute în nume propriu, cât şi prin referinţele din ce în ce mai numeroase venite din partea columbofililor care au achiziţionat porumbei de la el. Deţine o colonie formată aproape în totalitate cu porumbei de la domnul Marius Andrei, „specialitatea casei” fiind zborurile cu puii.   

Cum arată programul tău de recuperare după concurs?

Nu am un program fix pentru că modul în care îmi recuperez porumbeii variază de la o etapă la alta. Toate produsele mi le procur de la domnul Marius Andrei şi baza o constituie electrolitul Belgasol şi glucoza. În opinia mea, glucoza este un produs care nu trebuie să lipsească după o etapă mai grea, când porumbeii resimt din plin efortul depus. Să gândim logic, unui bolnav care este adus la spital în stare critică, ce i se administrează atunci când organismul său este slăbit? Glucoză. Folosesc mult şi ceaiurile naturiste. Apoi, din punctul meu de vedere, odihna şi alimentaţia echilibrată sunt esenţiale în procesul de recuperare. Şi sunt convins de faptul că un porumbel se recuperează mai repede atunci când locul unde se odihneşte îi oferă acel sentiment de securitate şi siguranţă absolute. Ca hrană, prefer un amestec uşor la sosire, Super Dietă la care mai adaug orzoaică. Nu folosesc amestecurile grase, cu multă mazăre, pentru că solicită mult ficatul şi accelerează năpârlirea. Spre finalul săptămânii, amestecul devine ceva mai consistent, prin adaosul de porumb. În concluzie, nu folosesc multe produse de recuperare, la fel cum nu sunt nici adeptul folosirii antibioticelor şi a celorlalte produse medicamentoase în timpul sezonului. Pentru condiţionare mă limitez la Mumm şi la două produse de care eu sunt foarte mulţumit, RO 200 şi Oregano.

Cum îţi motivezi văduvii?

Şi aici lucrurile sunt foarte simple şi nu apelez la procedee complicate. Pur şi simplu dau drumul femelelor în compartiment şi las cuplurile împreună timp de 5-10 minute, în funcţie de etapă. Cei care sunt prinşi ultimii bineînţeles că apucă să stea mai mult cu partenerul. Uneori, la concursurile de viteză-demifond, nici măcar nu-i las să se vadă înainte de îmbarcare. Anii trecuţi am încercat diferite metode, printre care şi gelozia, însă nu am observat nici o diferenţă. Porumbeii buni veneau în faţă indiferent de procedeul aplicat. Aşa că am renunţat la metodele sofisticate şi urmez doar regulile de bază. Mai puţină muncă, mai puţine bătăi de cap.  

Spuneai mai devreme că nu foloseşti tratamente în timpul sezonului competiţional. Totuşi, nu se întâmplă să ţi se mai îmbolnăvească câte un porumbel?

Au fost rare astfel de cazuri, şi oricum exemplarul respectiv s-a eliminat singur. Îmi tratez porumbeii doar la început şi la sfârşit de sezon. E o regulă de la care nu m-am abătut în ultimii doi ani şi la mine în crescătorie a dat roade. Se creează astfel o imunitate dobândită natural, rezistând până la final doar cele mai puternice păsări. Iar atunci când îmi tratez porumbeii, folosesc un produs foarte bun din punctul meu de vedere, FMT Allround Mix de la DAC Pharma. Cu puii este altceva, ei sunt mai sensibili, de aceea îi urmăresc mai îndeaproape. Oricând poate apărea coriza sau variola, ca să dau numai două exemple. Cu ultima afecţiune nu vreau să-mi asum nici un risc, de aceea vara îmi vaccinez puii cu vaccin specific.   

Din punctul tău de vedere, care sunt factorii care contribuie decisiv la obţinerea unor rezultate de top?

Porumbeii buni şi o pregătire ireproşabilă. Pentru că un porumbel bun, bine hrănit şi antrenat, se va bate întotdeauna la vârful clasamentului. Printr-o pregătire ireproşabilă înţeleg în primul rând o dietă echilibrată, o recuperare treptată după fiecare concurs şi, nu în ultimul rând, antrenamente individuale în cursul săptămânii. Personal, îmi duc porumbeii la antrenament de cel puţin două ori pe săptămână. Caut distanţe care să permită porumbeilor să zboare minim 40 de minute, însă nu depăşesc 70-80 km. Nu mi-am antrenat niciodată porumbeii la steag şi, atunci când îi scot la antrenament în jurul crescătoriei, îi las să zboare cât vor. Uneori pot fi doar 5 minute când porumbeii nu au chef să zboare. Îi las să intre, le pun apă şi mâncare şi antrenamentul s-a încheiat.

Am observat că ai o crescătorie foarte spaţioasă, bine proiectată şi executată. Consideri că acest element poate influenţa decisiv rezultatele de top?

Are şi crescătoria o influenţă, însă nu decisivă. Vechea mea crescătorie era atât de mică încât un om puţin mai înalt ca mine nu ar fi avut loc în picioare în interior. Plus că era rudimentară, cu boxe de 30 x 30 cm, însă chiar şi de acolo am obţinut rezultate notabile. Deci nu cred că adăpostul are prea mare influenţă asupra rezultatelor.

Eşti cunoscut drept un crescător cu un fler aparte atunci când îţi faci perechile de reproducţie. După ce criterii te ghidezi atunci când stabileşti cuplurile?

Principalul criteriu este conformaţia porumbelului. Trebuie să-mi placă cum arată la mână, ambii părinţi trebuie să fie perfecţi din acest punct de vedere, însă eu merg mai departe şi îmi imaginez cum trebuie să arate puii din cuplul respectiv. În al doilea rând, îmi lucrez porumbeii în cadrul aceleaşi categorii, deci nu împerechez niciodată un porumbel de viteză cu unul de fond sau maraton. Urmăresc şi liniile, suşa porumbelului, însă nu am făcut împerecheri de genul Janssen cu Van Dyck sau Pasch cu Van Loon în ideea că astfel de combinaţii ar da produşi mai valoroşi decât altele. Suşa e doar un nume până la urmă. Revenind la felul în care trebuie să arate puii unui cuplu, e de la sine înţeles că partenerii acelui cuplu trebuie să fi reprodus cel puţin un an la mine ca să îmi fac o idee despre aspectul produşilor. Lucrurile sunt simple. Dacă într-un an scot 5-6 pui dintr-un cuplu şi unul dintre fraţi a mers bine, atunci în anii următori voi căuta să opresc doar acei pui care seamănă cu exemplarul care a zburat bine.  

Cum arată pentru tine un porumbel bun la mână?

E foarte greu să descriu în cuvinte ceea ce eu consider a fi un porumbel bun la mână. De multe ori, e de ajuns să-l văd prin volieră, ce poziţie are, cum se comportă, ca să-mi placă. Cei care mă cunosc mai bine ştiu că îmi plac porumbeii de talie medie spre mare. Niciodată nu am fost atras de porumbeii mici deoarece rezultatele cele mai bune mi le-au adus porumbeii mai corpolenţi. Pentru viteză-demifond prefer o musculatură ceva mai rigidă, iar pentru fond-maraton una mai elastică. Însă nu e o regulă şi aici vi-l pot da ca exemplu pe tatăl campioanei la AS Maraton Palmares 3 ani, un mascul atipic pentru această categorie din punctul de vedere al conformaţiei. Un porumbel masiv, osos, care nu se încadrează în tiparul porumbeilor de distanţă lungă.   

În încheiere, aş vrea să vorbim despre campioana UCP la categoria AS Maraton Palmares 2011-2012-2013. Spune-ne, te rog, ce origini are şi cum ai concurat-o în aceşti ani.

Femela este reprodusă la mine, din doi porumbei originali Marius Andrei. Tatăl este o combinaţie Georges Carteus x Batenburg v.d. Merwe, iar mama o încrucişare Marc Verschelde x Emiel Denys, pe linia lui Adonis Barcelona. Femela a zburat din anul naşterii până în 2013 inclusiv şi are 14 fonduri şi maratoane zburate şi clasate, 7 dintre ele fiind concursuri peste 800 km. E un porumbel cu un temperament aparte, fiind extrem de ataşată de boxă. Subliniez cuvântul „boxă” pentru că în fiecare an cât a fost concurată a avut un mascul diferit. Chiar dacă nu a obţinut nici un loc 1 în carieră, a fost un porumbel foarte constant, principalul ei atu fiind capacitatea de a se recupera foarte repede după concursurile epuizante. Îmi amintesc că cel mai greu zbor a fost maratonul de la Donets’k din 2011, cel cu lansare întârziată, când femela a venit a doua zi, în jurul orei 17. Era atât de epuizată încât nu s-a mai putut ridica în boxă, clătinându-se pe picioare. Un aspect interesant e faptul că devine extrem de blândă când e separată de mascul şi foarte sălbatică când e împerecheată. S-a întâmplat ca la unele etape să vină înaintea masculului şi, negăsindu-l în boxă, a început să se înfoaie la mine. Acelaşi comportament îl avea şi în boxa de expoziţie, când îmi auzea glasul.

Ca metodă de motivare nu am aplicat nimic ieşit din comun. Femela îşi vedea masculul 5-10 minute, ca şi restul zburătorilor, după care era îmbarcată. Câtă vreme am zburat pe ruta Bulgaria, niciodată nu i-am schimbat unghiul de zbor şi nu am angajat-o la Michurin sau Rezovo. În primăvara lui 2012, în perioada antrenamentelor premergătoare startului de sezon, s-a întors cu pieptul secţionat, probabil atac de uliu, ratând astfel primele etape. A fost atât de afectată încât două săptămâni nu s-a putut ridica în picioare. Am îngrijit-o corespunzător şi uşor-uşor şi-a revenit. Prima angajare a fost direct la 260 km, având numai două antrenamente scurte la activ după momentul accidentului. A urmat o etapă de 280 km, apoi primul fond, la 560 km, pe care l-a clasat fără probleme. Un porumbel cu o voinţă ieşită din comun şi, repet, foarte constant.  

 

A consemnat: Andrei Oprea